ŞCOALA ANCESTRALĂ DE EVOLUŢIE PLANETARĂ

Această şcoală şi-a început existenţa cu aproximativ 14.000 de ani în urmă, cu circa 1000 de ani înainte de ultimul mare cataclism planetar ce a avut loc în 10.900 î.e.n. Ea a unit o cunoaştere ancestrală de tip cosmic cu una de tip terestru. Conform tradiţiilor vechi, iniţiatorul acestei şcoli a fost Osiris, acesta a adus cu sine Ankh-ul – cheia vieţii, care reprezintă împlinirea fiinţei umane şi posibilitatea de a călători prin portal. Osiris a transmis cunoaşterea teoretică şi practică a misterului ascensiunii discipolului său Menem-Ptah - iniţiatorul misterelor ce a unit Atlantida cu Egiptul iar acesta a transmis mai departe fiului său Nefertum sau Lotusul Albastru. Mult timp, şcoala a fost gestionată de către Toth Atlantul ce a dat ultimele informaţii prin corpul hermetic şi tăbliţele de smarald, fiind întrupat în personalitatea lui Hermes Trismegistos. Şcoala a avut mai multe ramificaţii, unele din ele s-au diluat în religii şi societăţi antice, altele şi-au păstrat în mod intact autenticitatea, creând linii iniţiatice de-a lungul ultimilor 13.000 de ani. Una dintre aceste linii iniţiatice s-a dezvoltat pe Calea Mătăsii şi a mai fost numită Şcoala maeştrilor Ancestrali. În ultimii 3000 de ani s-a concretizat linia teoretică şi practică de sinteză ce a ajuns să fie stăpânită de către maeştrii himalayani şi de o serie de mănăstiri din zona Tibetului. Această şcoală are câteva puncte de referinţă ce reprezintă nodurile evoluţiei umanităţii interpretate în chei iniţiatice. După o perioadă despre care avem puţine documente, în sec. VIII după Christos, şcoala înfloreşte şi devine vizibilă prin câţiva maeştri care au sintetizat linia ghid ce a ajuns până la noi. Primul mare reformator al acestei şcoli a fost Padmasambhava, el a readus în societatea tibetană a sec. VIII esenţa teoretică şi practică a şcolii ancestrale, ea a primit numele tibetan R’nig’ma’pa sau Vechea Şcoală a Maeştrilor. Trebuie să ţinem cont că primul nume al şcolii a fost dat de un grup iniţiatic numit Frăţia Naakal din care rezultă cuvântul Nagual. Sensul acestui cuvânt este interfaţa sau corpul eteric. Între sec. XIII-XIV, în urma dezvoltării tradiţiilor spirituale şi a artelor din India din perioada Chandella, a avut loc construirea templelor Kajuraho, Agni şi Vishvanath din India Centrală. În această perioadă a apărut un maestru care a dat forma finală a acestei şcoli, el se numea Gorakh’nat. Şi-a stabilit reşedinţa în zona acestor temple iar prin discipolii săi a trimis un mesaj multor maeştrii contemporani din India, Tibet, Persia, Pamir, China, pentru a veni la o consfătuire. A avut loc un consiliu prin care toţi maeştri prezenţi au hotărât să unească cunoaşterea ancestrală într-un codex format din 145 de fragmente în jurul unui simbol cunoscut în Tibet cu titlul de Tanka ce reprezenta esenţa corpului energetic al omului numit Shiva albastru. Acest codex a fost explicat din punct de vedere teoretic prin fragmentele ce au primit denumirea de sutra, în acelaşi timp s-au precizat exerciţiile necesare pentru individ şi condiţiile în care trebuie practicate pentru a realiza corpul eteric. Textele practice au primit numele de sastras. Întreaga lucrare teoretică şi practică a primit două nume fundamentale; pentru partea de nord a planetei (Tibet şi China) a primit numele de Codul Dragonului iar pentru partea de sud (India) numele de Gorakhshasataka, după numele maestrului iniţiator Gorakh’nat. În felul acesta vechea frăţie Naakal despre care vorbesc textele antice s-a reîntâlnit la Kajuraho pentru a promova pentru cei pregătiţi procesul de ascensiune şi devenire a corpului eteric al omului. El a fost simbolizat prin Shiva albastru de sinteză între India şi China şi are forma protectorului sau a gardianului porţilor ce în Tibet se numeşte Mahakala.

Structurarea codexului este făcută pe 24 de simboluri de bază ce se completează reciproc una pe alta, unificând toate tradiţiile iniţiatice ale planetei. Cel de al 25-lea simbol le unifică pe toate cele 24 într-o spirală cosmică în forma Dragonului focului albastru ce în India se mai numeşte Kundalini. Acesta reprezintă cuanta de energie despre care vorbeşte fizica contemporană.

În 1992, în timp ce studiam la Pontificio Istituto Orientale din Roma, având acces la Arhivele din Biblioteca Vaticanului, ştiind ce fac, am recuperat o parte din vechile informaţii ce proveneau din Tibet cu privire la această şcoală. Am lucrat pe cont propriu timp de cinci ani iar în 1997 am decis să cer ajutor tibetanilor propunându-le să refacem printr-o nouă reformă, vechea şcoală. Acest fapt a avut loc la mănăstirea Lama Tsong Kappa din Pomaia – Italia, aceasta fiind şi reşedinţa lui Dalai Lama de pe teritoriul italian. În colaborarea cu Institutul Tsong Kappa şi mănăstirea Samantha Badra din Roma şi cu ajutor extern provenit din India am reconfigurat vechiul codex şi am obţinut Codexul Ancestral al Umanităţii. Sper din tot sufletul ca în ciuda dificultăţilor, el să poată ajunge cunoscut în epoca contemporană oamenilor pregătiţi şi echilibraţi din punct de vedere psihosomatic. Mulţumesc tibetanilor care au susţinut acest proiect şi sper că cei ce îl vor practica să îl valorifice cu înţelepciune.

Această şcoală este articulată în 14 module, fiecare dintre acestea are o parte teoretică şi una practică, modulele trebuie urmate în succesiune numerică, fiecare modul depinde de precedentul.